Unele cărţi îţi dezvăluie mistere tainice şi te ajută să înţelegi mai bine anumite fenomene sau îţi explică motivul pentru care se întâmplă lucrurile într-o manieră anume, pe când altele îţi ridică doar un colţ al vălului, îţi dau doar un impuls într-o anumită direcţie, îndemnându-te pe tine să afli, să cercetezi. După părerea mea, Legenda Aurea apărută la Editura Herald face parte din a doua categorie: ea reprezintă un mic sumar, o mică doză de înţelepciune care te captivează şi te transportă în secolele trecute, şi îţi permite să tragi cu ochiul la vremurile în care apostolii propovăduiau în lume noua credinţă şi învăţăturile lui Iisus Hristos.
Cele 150 pagini reprezintă un extras din compendiul de câteva sute de pagini scris la începutul secolului 13 de călugărul erudit (devenit mai apoi episcop al Genovei) Jacques de Voragine (nume latinizat Jacobus de Varagina), şi care prezintă aspecte din vieţile celor 13 apostoli. La acel moment rezultatul strădaniilor fratelui Jacques a dat un nou impuls oamenilor Evului Mediu care căutau să se reconecteze la viaţa spirituală. Cartea este dedicată poporului, este o lucrare de popularizare a religiei – o tentativă de “laicizare” a ştiinţei religioase, conform traducătorului Teodor de Wyzewa.
Intenţia autorului a fost să aducă la cunoştinţa oamenilor toate informaţiile disponibile cu privire la vieţile apostolilor. Jacques de Voragine nu se limitează însă la a prezenta diversele perspective ale unor fapte, regăsite în lucrările predecesorilor săi, ci îşi adaugă şi părerea personală, îşi exprimă îndoiala uneori cu privire la desfăşurarea faptelor, sau îndeamnă cititorul să decidă singur dacă faptele relatate pot fi adevărate sau nu. El are un stil narativ foarte accesibil, fiecare din cele 13 capitole dedicate câte unui sfânt fiind uşor de urmărit. Nu pare o carte filosofică, ci un fel de culegere de vieţi ale apostolilor, presărată cu picături de înţelepciune creştină.
Cartea a avut un foarte mare succes la vremea sa; între 1470 și 1530 a fost cea mai tipărită carte în Europa, şi se pare că după apariţia acestei lucrări, mulţi artişti au fost inspiraţi şi au transpus în tablouri, sculpturi, sau chiar pe pereţii bisericilor scene inspirate de Legenda Aurea, chiar dacă uneori detaliile erau diferite de ceea ce se întâmplase poate în realitate.
Chiar dacă maniera de prezentare este oarecum simplistă, lipsind dimensiunea suprasensibilă, ceea ce dă senzaţia câteodată a unei culegeri de legende cu sfinţi, minuni, balauri şi demoni, autorul reuşeşte să captiveze cititorul şi să transmită multe din ideile creştine precum: iubirea, iertarea, smerenia, importanţa postului şi a rugăciunii, importanţa detaşării de averile materiale, cunoaşterea adevărurilor, curajul de a propovădui credinţa nestrămutată în Iisus Hristos şi în învăţăturile sale, chiar cu preţul sacrificiului suprem.
Am extras mai jos câteva pasaje care mi s-au părut reprezentative, care îndeamnă la o cercetare mai amănunţită a faptelor reale care au stat la baza acestor scrieri, a vieţilor, activităţii şi virtuţilor primilor ucenici care au avut misiunea de a explica şi demonstra oamenilor principiile creştinismului. Din carte nu lipseşte episodul înfruntărilor dintre Apostolii Petru şi Pavel şi Simon Magul, personajul care este menţionat şi în Noul Testament.
Puteţi afla mai multe detalii despre carte pe site-ul Editurii Herald – Legenda Aurea.
Un bătrân pe nume Nicolae a venit într-o zi să-l vadă pe Sfântul Andrei şi i-a spus: “Invăţătorule, am ajuns la şaptezeci de ani şi am trăit toata viaţa în dezmăţ. Cu toate acestea, am primit să cred în Evanghelie şi l-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea harul înfrânării. Dar, fiind cufundat în păcat, momit de rele pofte chiar când ieşeam de la predicile tale, mă reîntorceam la dezmăţ. Chiar ieri, deşi ţineam Evanghelia în mână, m-am dus într-o casă a desfrâului, însă, văzându-mă, desfrânata a strigat: “Ieşi de aici, bătrâne, ieşi de aici, nu mă atinge şi nu mai încerca vreodată să intri la mine, căci văd pe chipul tău lucruri minunate care îmi dovedesc că trebuie să fii un trimis al Domnului!” Uimit de cuvintele desfrânatei, mi-am amintit că ţineam Evanghelia în mână. Vin acum, sfinte apostol al lui Dumnezeu, vin la tine pentru ca rugăciunea ta pioasă să ajungă la Dumnezeu şi să obţină izbăvirea mea”.
Auzind aceste cuvinte, preacuviosul Andrei a început să plângă şi a rămas cufundat în rugăciune de la ceasul al treilea până la al nouălea; apoi s-a ridicat din rugăciune. Nu a vrut să mănânce, spunând: “Nu voi mânca până când nu voi şti că Domnul s-a îndurat de acest sărman bătrân!”. După ce a postit astfel cinci zile, din tării s-a auzit un glas care i-a zis: “Andrei, ai obţinut iertarea păcatelor bătrânului. Dar, fiindcă te-ai nevoit să posteşti pentru el, şi el trebuie să facă la fel, pentru a-şi merita izbăvirea!”. Andrei i-a spus aceste vorbe bătrânului, iar acela a făcut întocmai: vreme de şase luni, s-a nevoit doar cu pâine şi apă, apoi a răposat în pace, cu liniştea în cuget. Sfântul Andrei a auzit din nou glasul din ceruri, care i-a spus de această dată: “Rugăciunea ta mi l-a redat pe Nicolae, pe care-l pierdusem!”
“Cereţi-i străinului să vă spună care este lucrul cel mai uimitor pe care l-a creat Dumnezeu!” I s-a pus această întrebare străinului, iar acesta a răspuns următoarele: “Este felurimea şi neasemuirea chipurilor omeneşti, căci în mulţimea de oameni care au fost sau care vor fi nu există doi care să aibă acelaşi chip, şi totuşi Dumnezeu a făcut din aceste capete casa tuturor simţurilor trupului”. […] “Să fie întrebat în care loc pământul este mai înalt decât tot cerul!”. Străinul a răspuns: “În empireu, acolo unde se află trupul lui Christos, căci acest trup, care este mai înalt decât tot cerul, poate fi socotit pământesc, întrucât este alcătuit din carne şi sânge”.
Apostolul Toma a început să-i îndrume pe oameni spre dreapta credinţă, învăţându-i cele douăsprezece trepte ale virtuţii. Prima este să crezi într-un singur Dumnezeu, care se prezintă în trei ipostaze. Apostolul le-a explicat, prin trei exemple chibzuite, cum o singură esenţă poate avea trei persoane: 1. Înţelepciunea omului e una, şi totuşi e alcătuită din inteligenţă, memorie şi imaginaţie. 2. O vie este alcătuită din trei lucruri – lemnul, frunzele şi poamele – , dar toate formează una şi aceeaşi vie; 3. Capul cuprinde chiar patru simţuri: vederea, gustul, auzul şi mirosul. A doua treaptă a virtuţii constă în a primi botezul; a treia, în a te abţine de la desfrâu; a patra, în a evita avariţia; a cincea, în a te feri de ghiftuială; a şasea, în a te pocăi; a şaptea, în a persevera în facerea binelui; a opta, în a practica ospitalitatea; a noua treaptă înseamnă a şti ce voieşte Dumnezeu să facem, iar a zecea înseamnă a cunoaşte ceea ce Dumnezeu nu doreşte să facem; a unsprezecea, să ne iubim atât prietenii, cât şi duşmanii, iar a douăsprezecea, să veghem zi şi noapte la respectarea acestor virtuţi şi să nu ne îndepărtăm de la ele.
Care este locul care nu are decât un singur sprijin şi unde Dumnezeu a înfăptuit cel mai mare miracol al său? Este capul omului, în care Dumnezeu a creat o a doua lume, în mic.
Sfântul Ioan, care a rămas la Efes până la adânci bătrâneţi, slăbise în aşa hal, încât ucenicii trebuiau să-l ducă pe braţe până la biserică, iar el abia mai putea deschide gura, dar repeta în fiecare clipă o singură frază: “Fiii mei, iubiţi-vă unii pe alţii!” Dar într-o zi, unii credincioşi, mirându-se că sfântul repeta mereu aceleaşi vorbe, l-au întrebat care era pricina, iar el le-a răspuns: “Pentru că este cea mai mare învăţătură a Mântuitorului şi, dacă o respectăm, este de ajuns”.