Școala pitagoreică a reprezentat un centru
de inițiere, de dezvăluire a marilor mistere (Teletes) ale umanității, și a fost fondată în secolul VI î. Ch, de către Pitagora (582-497 î.Ch), în orasul Crotona, din sudul Italiei.
Pitagora a fost un inițiat în Misterele Antichității, primul înțelept care și-a spus filosof (până la acel moment învățații își spuneau înțelepți – „cei care știu”, iar filosof înseamnă “cel ce încearcă să afle”).
Ca orice asociație cu caracter ocult, a fost înconjurată de-a lungul timpului de o aură de mister și în jurul său au fost țesute multe legende. În prezent mai există puține lucrări din care să putem afla detalii despre această organizație, și una din posibile cauze este și faptul că discipolii săi nu aveau voie să scrie, ci doar să asculte fără să-și ia notițe, să le rețină, iar mai apoi să transmită cunoștințele mai departe tot verbal. Printre principalele resurse se numără Viața lui Pitagora, scrisă de Porphyr (234-305 d. Hr), și Viața lui Pitagora scrisă de Iamblichus.
Pitagora s-a născut la Samos și a călătorit foarte mult în tinerețe, biografii acestuia menționând că a vizitat Delos, Creta și Siria (Tyr, Sidon, Muntele Carmel). A fost inițiat în misteriile cretane, misteriile egiptene, misterele orfice, a ajuns în Babilon ca prizonier de război și astfel a învățat chiar de la Nazaratus, cel care l-a întrupat pe Zarathustra. A revenit în Samos după circa 34 ani de la părăsirea ținutului natal, pregătit să transmită mai departe învățăturile sale. A început să predice oamenilor din ținuturile apropiate, fiind un excelent orator și reușind să aibă un succes extraordinar cu învățăturile sale. Se spune că „fermeca sufletele”, “într-o singură zi a convertit două mii de persoane” sau că “șase sute de discipoli și-ar fi părăsit familiile pentru a merge în comunitate, sub călăuzirea luminată a Maestrului”.
Discursurile sale publice au asigurat un număr mare de discipoli pentru școala de la Crotona. Odată ajunși aici, discipolii nu-l mai vedeau atât de des pe Maestru, treceau printr-un proces de selecție foarte dur, în care purtarea lor era cercetată amănunțit (conta inclusiv impresia fizică pe care aceștia i-o făceau) și erau supuși mai multor încercări, menite să formeze caracterul discipolilor (tăcere continuă, meditație, știința purificărilor fizice și morale).
Toți discipolii trebuiau să urmeze două discipline specifice, Ehemitia (obligația de a păstra secretul asupra învățăturilor primite) și Katarteza (respectul pentru ierarhia școlii, supunerea față de ordine, ascultare, respectarea disciplinei impuse)
Într-un final, doar o parte din ei erau admiși să primească Misterele, și primeau mai apoi învățături complexe care le permiteau fie să rămână alături de Pitagora și să participe la pregătirea noilor discipoli, fie să meargă în lumea exterioară pentru a propovădui cunoașterea și a instrui și alți oameni.
Ca structură, școala lui Pitagora se putea asemăna cu o universitate, cu mai multe trepte, deoarece „adevărul și cunoașterea nu se dobândesc deodată, prin iluminare instantanee; cucerirea lor necesită un lung șir de eforturi și de observații și un studiu aprofundat”.
Potrivit cercetărilor lui Jean Mallinger, autorul cărții “Pitagora și misterele antichității”, discipolili erau împărțiți în următoarele categorii:
Exotericii (auditorii liberi) – Gradul preparator: Gradul zero – din rândul cărora erau recrutați ucenicii. Ei primeau Adevărurile morale: respectul față de Lege, iubirea față de patrie, altruismul, înțelegerea, bunele moravuri, fidelitatea conjugală, prietenia, iertarea jignirilor.
Ezotericii (discipolii acceptați în școală/ordin):
-
Noviciat: Gradul I – Acusmaticii sau „Ascultătorii” – care trecuseră deja proba tăcerii. Ei învățau psihologie, fiziologie, secretele Simbolismului și practicau exerciții liturgice, meditație. Aceștia nu primiseră încă Misterele.
Noviciat: Gradul II – Mathematicii sau Physikoi – primeau o formație științifică: fizică, astronomie, geometrie, matematici, știința numerelor.
-
Măiestrie: Gradul III: Sebasticii sau Hermetiștii – aveau acces la Mistere (originea sufletului, întruparea sa, destinul său după moarte).
Măiestrie: Gradul IV: Politikoi – primeau secretele armoniei sociale, bazele unei legislații ideale, practica justiției și a interpretării legilor. Din aceștia se diferențiau mai departe în Oikonomikoi / Economiștii și Nomothetes / Legislatorii.
Potrivit lui Manly P. Hall, aceste grade ar fi fost doar trei, și anume Mathematicus, Theoreticus și Electus.
Pe lângă aceste trepte de evoluție, exista desigur și o doctrină comună, rituri, ritualuri și mistere proprii acestei școli, tradiții comune (cum ar fi obligația strictă de a nu dezvălui niciodată secretele ordinului pe principiul „Mai degrabă să mori decât să vorbești”, oferirea tuturor bunurilor spre administrare ordinului, comuniuni cu forțele sacre ale naturii, participarea la exerciții de filosofie, servirea în liniște a meselor, în grupuri de câte 10, studiu individual, exerciții fizice, purificări prin apă, participarea la liturghii și libații pentru zei, ritualuri cu foc și lumină, purificări cu ajutorul muzicii, analiza comportamentului propriu de două ori pe zi, pentru a vedea nivelul progresului lor moral și spiritual, purtarea de veșminte realizate exclusiv din in, abstinența de la consumul de carne și ouă, respectarea diverselor recomandări alimentare, mesele rituale, purtarea părului lung, etc).
Deși toți membrii erau uniți printr-o iubire fraternă și își purtau unul altuia o mare grijă, în cazul în care unul din ei se vedea constrâns să părăsească comunitatea, era tratat ca un defunct de către foștii frați, ca și cum acesta nu ar mai fi avut existență fizică sau spirituală.
Desigur că fiecare din aceste practici sau doctrine aparent ciudate au avut un sens; în spatele lor s-a aflat un Adevăr, o cunoaștere adâncă a misterelor lumii, obținută de Pitagora în urma multiplelor sale inițieri. De exemplu analiza zilnică a propriului comportament își are rădăcinile în misteriile egiptene: Potrivit acestora, sufletul este nepieritor și trece cu o barca sacră apele care despart cele două lumi, pentru a ajunge la judecată, unde i se cântărește sufletul. De aceea Pitagora îi îndemna pe adepții săi să se pregătească necontenit pentru această etapă și să își purifice continuu caracterul.
Dar până la urmă, de ce toate aceste strădanii, aceste sacrificii? Care era ideea aflării acestor mistere atât de bine ascunse în simboluri și metafore, și la care puteau ajunge numai câțiva dintre oameni? Ei bine, se consideră că aceste mistere îl ajută pe om să își înțeleagă rolul în această lume, în Univers, îi dă certitudinea că viața sa are un scop mai înalt, că nu este doar ceea ce percepem noi ca existență fizică de scurtă durată, uneori plină de încercări, suferințe, răutăți și nedreptăți. Prin inițiere, prin cunoașterea de sine, omul își recapătă puterea și încrederea în viață, este integrat în opera divină.
Asta nu înseamnă că după inițiere lucrurile devin mai ușoare sau mai simple pentru acel om: din acel moment el trebuie să vegheze neîncetat la păstrarea demnității sale, a Adevărului primit, conform căruia spiritul are întâietate asupra trupului. Inițiatul trebuie să își stăpânească natura inferioară, să își controleze pasiunile, simțurile și gândirea.
Prin inițiere se consideră și că adeptul are acum acces la anumite Puteri pe care Maestrul său le-a dobândit, puteri extraordinare de percepție, adormite sau atrofiate. De exemplu, lui Pitagora i se atribuiau multe însușiri extraordinare, printre care abilitatea de a călători foarte rapid între diverse locații îndepărtate, capacitatea de a vedea lucrurile înainte de a se fi petrecut, sau psihometria (de exemplu citea scrisorile încă închise). Pitagora credea și în transmigrația sufletului, explorându-și chiar câteva din celelalte existențe.
Există mai multe variante ale morții lui Pitagora, de la retragerea acestuia pur și simplu în pământ la asasinarea de către dușmani, moartea sa în foc în incendiul de la Crotona, sau chiar crucificarea lui.
După moartea sa, dușmanii săi s-au lansat în persecuții aspre asupra școlii și discipolilor lui Pitagora (școlile au fost arse). Unii din discipoli au reușit să fugă în Grecia și au așternut pe hârtie învățăturile concentrate ale lui Pitagora, denumite Versurile de Aur (Imnurile Sacre), adevărate simboluri ale gândirii filosofului grec. Aceste cunoștințe au fost lăsate să treacă la publicul larg și să se răspândească (spre deosebire de misterele ordinului), deoarece erau considerate ca precepte necesare mântuirii lumii profane. Totodată, la public au ajuns și figurile geometrice din școala pitagoreică, precum și simbolurile. Fiind de neînțeles pentru cei neinițiați, acestea nu au afectat în vreun fel misterele ordinului, doctrina sau regulile potrivit cărora Înțelepciunea trebuie să se acopere cu un văl greu de ridicat – potrivit lui Iamblichus, „trebuie ca omul să învețe să tacă. El nu poate risipi în afară secretele Științei și Adevărului”.
Pitagora și-a fondat școala pe misterul numerelor. Potrivit lui Rudolf Steiner, matematica în acea epocă nu era matematică abstractă, ci „misterele muzicale ale Universului, revelate de armonia numerelor”. (Rudolf Steiner – “Universul, Pământul și Omul”). Matematica reprezenta astfel o înțelepciune ascunsă și năștea în Pitagora un sentiment profund religios.
Câteva din postulatele pitagoricienilor: “Numărul reprezintă chiar existența; ceea ce se află în afara numărului se află în afara existenței. Infinitul se află în afara numărului, fiindu-i contrariul logic. Numărul este materie, este formă și cauză.”
Iată și câteva exemple de înțelepciune simbolică, din învățăturile lui Pitagora către adepții săi:
1. Să îi ajuți pe oameni să ia povara, nu să o lase jos
2. Nu amenința stelele cu pumnul.
3. Numărul este cheia lumii. Există o ordine, o armonie universală, căreia Numărul îi este expresia sensibilă. Totul este deci reductibil la un număr. Dumnezeu este primul motor, el este Numărul inefabil. Lumea în unitatea ei este un număr.
4. Patru este numărul viu prin excelență, numărul sacru; el formează Sacra Tetradă, este rădăcina ființei.
5. Omul este o mică lume în cea mare, un microcosmos în macrocosmos.
6. Ființa este o armonie, deoarece ea este un număr al numerelor.
7. Muzica este deopotrivă un omagiu adus zeilor, o purificare a sufletului și o îmboldire al trupului.
8. Viața omenească este asemenea spectacolului Jocurilor Olimpice. Unii merg la ele pentru a concura. Alții merg pentru afaceri. Dar înțelepții nu îi urmează decât pentru a privi ceea ce se întâmplă. La fel, în viața omenească, unii sunt sclavii slavei, alții sunt sclavii iubirii de bani. Dar Înțelepții nu caută în ea decât Adevărul.
9. Învață să biruiești cele ce urmează: mai întâi lăcomia pântecului, apoi lenevia, luxul și mânia.
10. După ce îți vei fi părăsit trupul, sărmane suflet, și când vei pluti, tulburat, în fantastica zi a lui Amenti, poate îți vei mai aminti încă de învățăturile secrete ale bătrânului Maestru din Samos. Vei ști atunci că șederea pe malurile fluviului din infern nu este îndelungată pentru acela care știe să își amintească Adevărurile primite.
În acel ceas, în care nu îți va fi cu putință să mai câștigi nici cel mai mic merit, poate vei fi fericit să primești un misterios ajutor de pe pământ, căci, pe partea cealaltă a lumilor, cei care te-au iubit și vor continua să o facă, vor întinde către tine o rugăciune miloasă. Și atunci, fremătând de bucurie, vei vedea venind spre tine Barca sacră a descătușării. Și ea te va conduce, ocrotitoare, spre ultima ta Cântărire….
11. Trebuie să ai cunoștință de slăbiciunea și de neputința ta. Trebuie să recunoști, omule, că ești incapabil să te conduci singur și că trebuie să te supui unei puteri suverane și perfecte. Pune-te, deci, complet și sincer, sub paza și puterea Zeului. Căci există condiții ale fericirii și virtuții care vin din afara rațiunii noastre, fără ca ea să fie cauza acțiunilor noastre. Astfel, este o șansă fericită să te naști sub auspicii bune, să primești o bună educație, să asculți de sfaturile bune, să beneficiezi de părinți și de educatori înțelepți și virtuoși.
12. Nu lăsa ca dulcele somn să-ți închidă pleoapele,
mai înainte de a te-ntreba astfel despre faptele
ale de peste zi:
Cu ce-am greșit? Ce am făcut?
Ce n-am făcut din ce se cuvenea să fac?
13. Înainte de toate, când te trezești din dulcele somn,
Cercetează-le pe toate câte le vei săvârși
de-a lungul zilei.
Mai multe detalii despre școala lui Pitagora și filosofia sa puteți găsi în următoarele lucrări:
- “Pitagora și misterele antichității”– Jean Mallinger, Editura Herald.
- “Filosofia lui Pitagora” – Antelme E. Chaigner, Editura Herald.
- “Imnurile sacre”- Pitagora, Editura Herald.
- The Secret Teachings of all ages – Manly P. Hall