De-a lungul timpului au fost vehiculate mai multe teorii despre cauzele bolilor. În vremurile noastre în care spiritualitatea renaște încet, abia începem să redescoperim și să înțelegem cum apare boala într-un corp, care sunt influențele pe care le au asupra corpului uman emoțiile, trăirile puternice, tiparele de comportament, modul de gândire, alimentația, condițiile de mediu, sau chiar poziția Pământului în sistemul solar și configurația aștrilor cerești.
Înțelepții din vremurile vechi, având posibilitatea să contemple lumea spirituală, puteau înțelege mai bine interacțiunile dintre om și mediul înconjurător, precum și procesele din interiorul ființei umane, astfel că ei cunoșteau mai bine cauzele bolilor.
Dacă medicina modernă îl recunoaște pe Hippocrate ca fiind părintele său, terapeuții și vracii din vechime îl considerau pe Hermes fondatorul artei de a vindeca. În medicina hermetică exista credința potrivit căreia aproape toate bolile își au originea în natura invizibilă a omului, iar corpul omului era privit ca fiind o emanație, o reprezentare solidificată, materializată a principiilor sale spirituale invizibile. În natură există o singură substanță vitală care asigură viață tuturor lucrurilor, aceasta fiind denumită de hermetiști archaeus, forța vitală, care își are originea în corpul spiritual al planetei Pământ.
Iată mai jos un extras din cartea lui Manly P. Hall, The secret teachings of all ages, tradus și adaptat în limba română, în care sunt prezentate cauzele bolilor din perspectiva hermetică:
“Potrivit filosofilor hermetiști, existau șapte cauze primare ale bolilor.
Prima era cea a spiritelor rele. Acestea erau privite ca fiind creaturi născute în urma unor acțiuni degenerate, și care trăiau pe seama energiilor vitale ale celor de care se atașau.
A doua cauză era o dereglare a naturii spirituale și a naturii materiale: dacă acestea două nu reușeau să se coordoneze între ele, produceau anormalități în plan mental și fizic.
Cea de-a treia cauză era o atitudine mentală nesănătoasă, sau anormală. Melancolia, emoțiile morbide
, excesul de sentimente, ca de exemplu pasiunile, dorințele, ura, afectau mumia [nota noastră – mumia în acest caz însemnând „orice lucru care servește drept mijloc de transmitere” – de exemplu eterul, „substanța ipotetică ce servește drept mediator între tărâmul energiei vitale și cel al substanțelor organice sau anorganice”] și de aici produceau o reacție în corpul fizic, unde se manifestau sub formă de ulcere, tumori, cancer, febră și tuberculoză. Anticii considerau că germenele bolii este o unitate a mumiei care a fost impregnată cu emanațiile influențelor malefice cu care aceasta a intrat in contact. Cu alte cuvinte, germenii erau creaturi minuscule născute din gândurile și acțiunile malefice ale oamenilor.
Cea de-a patra cauza a bolilor era ceea ce orientalii numeau Karma, adică Legea Compensării, care cerea ca individul să plătească complet pentru indiscrețiile și delictele pe care le-a săvârșit în trecut. Medicii trebuiau să fie foarte atenți atunci când interferau cu modul de funcționare al acestei legi, ca nu cumva să amenințe planul Judecății Veșnice.
A cincea cauză era reprezentată de mișcarea și ipostazele corpurilor cerești. Stelele nu determinau boala ci mai degrabă o impulsionau. Hermetiștii propovăduiau faptul că un om puternic și înțelept avea autoritate asupra stelelor sale, dar o persoană negativistă, fără vlagă era condusă de acestea.
Toate aceste cinci cauze ale bolii sunt de natură suprafizică. Ele trebuie evaluate prin raționament inductiv și deductiv și printr-o atentă observare a vieții și temperamentului pacientului.
A șasea cauză a bolii consta în utilizarea nepotrivită a unei facultăți, a unui organ sau al unei funcții, ca în cazul întinderii unui membru sau a suprasolicitării nervilor.
A șaptea cauză se referă la prezența în sistem a unor substanțe străine, impurități și obstrucții. La acest capitol sunt incluse regimul alimentar, aerul, lumina soarelui și prezența unor corpi străini. Această listă nu include și rănirile întâmplătoare, care nu sunt încadrate în categoria bolilor. Deseori acestea sunt de fapt metode prin care se manifestă legea Karmei.
Potrivit Hermetiștilor, boala poate fi prevenită sau combătută cu succes în șapte moduri: În primul rând cu ajutorul vrăjilor și invocațiilor, în cadrul cărora vindecătorul îi poruncea spiritului malefic care provocase boala să plece de la pacient. Această procedură se baza probabil pe relatarea biblică referitoare la omul posedat de demoni, pe care Iisus l-a vindecat ordonând demonilor să părăsească omul și să intre într-o turmă de porci. Câteodată spiritele malefice intrau într-un pacient la solicitarea unei persoane care dorea să-i facă rău. În aceste cazuri tămăduitorul îi poruncea spiritului să se întoarcă la cel care l-a trimis. Au existat situații în care spiritele malefice au ieșit prin gura pacientului sub forma unor nori de fum sau prin nări, sub forma unor flăcări. Se spune că aceste spirite pot părăsi corpul pacientului chiar și sub formă de păsări sau de insecte.
A doua metoda de vindecare era cu ajutorul vibrației. Dezechilibrele din cadrul corpului erau neutralizate prin rostirea unor vrăji și intonarea numelor sacre sau prin cântatul la instrumente muzicale și cu vocea. Uneori pacientului i se arătau diverse obiecte de culori diferite, deoarece anticii cunoșteau, cel puțin parțial, principiul terapeuticii culorilor, care acum este în curs de redescoperire.
A treia metodă de vindecare implica talismanele, farmecele și amuletele. Anticii credeau ca planetele controlează funcțiile corpului uman și că realizând amulete din diverse metale puteau combate cu acestea influențele malefice ale diverselor stele. De exemplu, o persoană anemică suferă de lipsa fierului. Se credea că fierul este controlat de planeta Marte, și prin urmare, pentru a aduce influența lui Marte asupra persoanei suferinde, i se punea la gât un talisman din fier, asupra căruia se intonau instrucțiuni secrete, despre care se spunea că au puterea de a invoca spiritul lui Marte. Dacă exista prea mult fier în organism, pacientul trebuia să poarte un talisman alcătuit din metalul corespunzător unei planete cu care Marte era în opoziție. Această influență compensa astfel energia lui Marte și ajuta la revenirea pacientului la starea normală.
A patra metodă de vindecare implica ajutorul ierburilor și a plantelor medicinale. Deși foloseau talismane din metale, majoritatea tămăduitorilor din antichitate nu erau de acord cu întrebuințarea remediilor din minerale pentru uz intern, sub nicio formă. Remediile lor preferate erau ierburile și plantele. La fel ca metalele, fiecare plantă era asociată unei planete. După ce diagnosticau boala și cauza acesteia cu ajutorul stelelor, vindecătorii îi administrau apoi pacientului antidotul corespunzător din plante.
Rugăciunea reprezenta cea de-a cincea metodă de tămăduire a bolii. Toate popoarele vechi credeau în faptul că Divinitatea manifesta compasiune și intervenea pentru a ușura suferința oamenilor. Credința poate vindeca toate bolile, în opinia lui Paracelsus. Totuși, foarte puține persoane posedă un nivel suficient de credință.
A șasea metodă – care este mai degrabă o metodă de prevenție decât de vindecare – era reprezentată de o dietă organizată și de reglarea obiceiurilor zilnice, a rutinei zilnice. Individul nu se poate îmbolnăvi atâta timp cât evită lucrurile care îi pot provoca bolile. Anticii considerau că sănătatea este starea naturală a omului, iar boala este rezultatul nerespectării de către om a legilor Naturii.
A șaptea metodă se referea la „medicina practică” și consta în aplicarea de sângerări, curățări și alte tratamente de acest gen. Aceste proceduri erau folositoare numai dacă erau întrebuințate moderat; folosite în exces, ele erau periculoase. De multe ori oameni de nădejde mureau cu 25 ani sau 50 ani înainte de a le veni timpul, doar pentru că le erau aplicate sângerări drastice, sau le era pur și simplu scos aproape tot sângele din corp.
Paracelsus folosea toate cele șapte metode de vindecare și până și cei mai înverșunați dușmani ai săi recunoșteau că acesta obținea rezultate de natură aproape miraculoasă. Lângă vechiul său domeniu de la Hohenheim, roua cădea în cantități foarte mari în anumite anotimpuri din an, și Paracelsus a descoperit că dacă aduna rouă sub anumite configurații ale planetelor, putea obține apă cu virtuți tămăduitoare miraculoase, deoarece aceasta asimilase proprietățile corpurilor celeste.”
Sursă: Manly P. Hall – The secret teachings of all ages, Dover Publications